Astăzi, Luni, 29 Aprilie, 2024 Sfânta și Marea Luni (Denie) Sf. 9 Mucenici din Cizic; Sf. Cuv. Memnon Iezechiel 1 1 Și a fost că în cel de al treize- cilea an, în luna a patra, în cea de a cincea zi a lunii, eu mă aflam în mijlocul celor robiți1, la râul Chebar2; și cerurile s’au deschis și am văzut vedenia lui Dumnezeu. 2 În cea de a cincea zi a lunii a patra, în cel de al cincilea an al înrobirii regelui Ioiachim,3 3 fost-a cuvântul Domnului către Iezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara Caldeilor, la râul Chebar; acolo a fost peste mine mâna Domnului4. 4 Și m’am uitat; și, iată, un vânt-vârtej venea dinspre miază- noapte, și un nor mare într’însul, 1 Profetul se afla printre Evreii de- portați în anul 587 î. H., împreună cu regele Ioiachim. 2 Chebar: în fapt, un canal ce se desprindea din Eufrat și se întorcea în el, ocolind Babilonul. Acolo se afla o colonie de Evrei deportați. 3 Adică în 592 î. H. 4 „Acolo”, cf. Codex Alexandrinus și T. M. „A fost peste mine mâna Dom- nului”: Am fost cuprins de inspirație dumnezeiască. și strălucire împrejuru-i și foc sclipitor, iar în mijlocul lui ca și cum ar fi fost o arătare de chihlimbar în mijlocul focului, și strălucire într’însa. 5 Și în mijloc, ca o asemănare de patru făpturi vii;5 și aceasta era înfățișarea lor: asemănare de om le era pe deasupra. 6 Și fiecare avea patru fețe, și fiecare avea câte patru aripi. 7 Picioarele le erau drepte, iar labele picioarelor le erau întra- ripate; și scântei erau, ca arama lucitoare, iar aripile le erau ușoa- re. 8 Sub aripi, în cele patru laturi ale lor, era o mână de om. 9 Fețele lor și aripile lor, ale celor patru, erau ținându-se una de alta;6 și fețele celor patru nu se întorceau când ele umblau, ci fiecare umbla avându-și fața înainte. 10 Iar asemănarea fețelor lor: o față de om, o față de leu la 5 Grecescul zõon înseamnă „orice făptură vie”; prin particularizare: „ani- mal”. 6 Cf. Codex Alexandrinus. dreapta celor patru, o față de vițel la stânga celor patru și o față de vultur la toate cele patru. 11 Cele patru își aveau aripile întinse deasupra; la fiecare, două aripi erau împreunate una cu alta, iar două le acopereau tru- purile pe deasupra. 12 Și fiecare mergea drept înainte; oriîncotro mergea vântul, mer- geau și ele, și nu se întorceau. 13 În mijlocul făpturilor vii era o înfățișare ca a unor cărbuni de foc aprins, ca o înfățișare de făclii învârtindu-se printre făptu- rile cele vii; și strălucire de foc, iar din foc ieșea fulger. 14 Și făpturile vii mergeau și se întorceau alergând, ca o vedere de fulger.7 15 Și m’am uitat; și, iată, cele patru aveau [fiecare] o roată pe pământ, în apropierea celor pa- tru făpturi vii. 16 Înfățișarea roților era ca o în- fățișare de crisoberil8; cele patru aveau aceeași înfățișare; iar după lucrarea lor erau ca și cum ar fi fost roată’n roată. 17 Ele înaintau în toate cele patru laturi ale lor, și’n timpul mersu- 7 Versetul 14, cf. Codex Alexandri- nus și T. M. 8 „Crisoberil”: metal transparent, de culoare verde sau multicolor, foarte rar; se extrăgea din zona Tarsului. lui nu se învârteau; 18 nici obezile nu li se învârteau; și erau înalte; și le-am privit, și obezile celor patru erau pline de ochi de jur-împrejur. 19 Când mergeau făpturile cele vii, mergeau și roțile odată cu ele; și când făpturile cele vii se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile. 20 Oriîncotro se întâmpla să fie norul, acolo era și vântul gata să meargă; roțile mergeau și se ridicau odată cu făpturile vii, căci duh de viață era în roți.9 Ieșirea 1 1 Iată numele fiilor lui Israel ve- niți în Egipt împreună cu Iacob, tatăl lor – fiecare cu toată casa sa: 2 Ruben, Simeon, Levi și Iuda, 3 Isahar, Zabulon și Veniamin, 4 Dan, Neftali, Gad și Așer. 5 Iosif se afla mai demult în Egipt. Dar sufletele odrăslite din [coapsele lui] Iacob erau, de toate, șaptezeci și cinci10. 9 pnēuma înseamnă „vânt”, „sufla- re”, dar și „duh”. 10 În Textul Ebraic: șaptezeci (con- form tradiției care-i conferea acestui număr și o valoare simbolică). Septua- ginta însă, urmărind atestarea tuturor urmașilor lui Israel, adaugă pe cei doi fii și pe nepotul lui Efraim, pe fiul și 6 Apoi Iosif a murit, precum și toți frații săi și toți cei din vre- mea aceea. 7 Iar fiii lui Israel s’au prăsit în număr mare și s’au tot înmulțit și-au tot crescut și au devenit foarte puternici; se umpluse țara de ei. 8 Atunci s’a ridicat peste Egipt un alt rege care nu-l cunoscuse pe Iosif. 9 Acesta a zis către poporul său: „Iată că neamul fiilor lui Israel e mult mai numeros și mult mai puternic decât noi. 10 Haideți dar să luăm împotri- vă-le măsuri iscusite, în așa fel încât să nu se mai înmulțească; altfel, la vreme de război se vor uni și ei cu vrăjmașii noștri, ne vor birui și-apoi vor ieși din țară”. 11 Și astfel au pus peste ei vă- tafi de corvoadă, pentru ca prin munci grele să le facă viața grea; și i-au zidit lui Faraon cetăți-grâ- nare: Pitom și Ramses și On, adică Iliopolis11. pe nepotul lui Manase, totalizând astfel 75 (vezi și Fc 46, 27), cifră preluată și de Noul Testament (FA 7, 14). 11 Cetăți situate la est de Delta Ni- lului, adică în imediata vecinătate a ținutului Goșen. Termenul „cetăți-grâ- nare” poate indica nu numai locuri de însilozare a alimentelor, ci și garnizoa- ne militare. Cetatea On sau Iliopolis 12 Dar cu cât erau mai apăsați, cu atât ei se înmulțeau și deveneau mai puternici, așa că pe Egipteni i-a prins groaza de fiii lui Israel. 13 Ca atare, Egiptenii îi puneau pe fiii lui Israel la muncă silnică 14 și le făceau viața amară prin lucrări grele: la frământatul lu- tului, la cărămidărie și la tot felul de munci pe câmp; așadar, prin orice fel de muncă la care-i sileau cu strășnicie. 15 Apoi regele Egiptului le-a grăit moașelor evreice, dintre care una se numea Șifra și alta Pua, 16 și le-a zis: „Când moșiți la evreice, luați seama când sunt să nască: de va fi băiat, omorâți-l; iar de va fi fată, s’o cruțați”. 17 Moașele însă s’au temut de Dumnezeu: ele n’au făcut precum le poruncise regele Egiptului, ci i-au lăsat pe băieți în viață. 18 Atunci regele Egiptului le-a chemat pe moașe și le-a zis: „De ce-ați făcut voi lucrul acesta, de i-ați lăsat în viață pe băieți?” 19 Moașele i-au răspuns lui Fara- on: „Femeile evreice nu sunt ca egiptencele12; ele nasc înainte de a le veni moașele”. 20 Iar Dumnezeu le-a făcut bine este indicată numai în Septuaginta. 12 Textul Ebraic adaugă și motivația: „ele sunt viguroase”.moașelor; poporul [lui Israel] se înmulțea și foarte se întărea. Iov 1 1 A fost cândva în ținutul Uz13 un om pe care-l chema Iov14; acesta era un om adevărat, neprihănit, drept, cinstitor de Dumnezeu15, 13 Uz (uneori transcris Uț; în Vul- gata, Huz): după toate probabilitățile, regiune situată în sud-estul Palestinei, în aria Moabului, care cuprindea și o parte din deșertul Arabiei. Numele e redat aici după T. M. Se pare însă, po- trivit unor exegeți, că autorul a folosit într’adins un nume incert spre a-i da istorisirii un caracter de generalitate. E posibil ca aceasta să fi fost rațiunea pentru care Septuaginta îl desemnează cu numele de Ausitis, a cărui rădăcină poate fi pusă în relație cu grecescul austerós = sec, pustiu, aspru, auster. 14 Iov: nume propriu care poate fi pus în relație cu ebraicul iib = „a dușmăni”, „a trata pe cineva drept duș- man”, ceea ce ar duce la însemnarea: „cel dușmănit și persecutat”. Deși cu nume simbolic, Iov a fost un personaj istoric, atestat ca atare de Proorocul Iezechiel (14, 14), care-l așază alături de drepții Noe și Daniel, precum și de Sfântul Iacob (5, 11), care-l dă exem- plu de răbdare. Sfinții Părinți, atât răsăriteni cât și apuseni, sunt unanimi în a-i recunoaște existența istorică. În calendarul ortodox e prăznuit la 6 mai; în cel catolic, la 10 mai. 15 Ebr.: „temător de Dumnezeu”. Gre- cescul theosevés înseamnă „cinstitor de Dumnezeu”, așa cum e folosit și în FA 16, 14. Verbul sévo înseamnă „a onora”, „a venera”, „a cinsti”, cu ferindu-se de tot lucrul rău. 2 Șapte feciori și trei fete i s’au născut. 3 Avea o turmă de șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de asine păscătoare, precum și mulțime mare de slugi; avea tot ce poate să aibă un om pe pământ16; și omul acesta era cel mai de seamă din tot ținutul Soarelui-Răsare. 4 Feciorii lui, adunându-se unul la altul, făceau pe rând ospețe’n fiecare zi, aducându-le și pe cele trei surori ale lor să mănânce și să bea împreună cu ei. 5 Iar când se isprăveau zilele ospățului, Iov îi chema și-i su- punea curățirii17; și sculându-se dis-de-dimineață aducea pentru referire specială la divinități, și numai în al doilea rând, ca sens derivat, poate însemna și „a se teme”, dar o teamă vecină cu respectul, care, la rându-i, e impus de sentimentul cinstirii. Așadar, teologic vorbind, fără ca frica de Dumnezeu să fie eliminată sau ignorată, principala legătură a lui Iov cu Dumnezeu este aceea a cinstirii, pe care se întemeiază și actele rituale relatate în versetul 5. 16 Textual: „lucruri mari îi erau lui pe pământ”; precizare proprie Septua- gintei. Înalta stare socială a lui Iov e menționată în propoziția următoare, precum și în capitolul 29. 17 În calitate de cap de familie, Iov își asuma rolul sacerdotal al purificării. ei jertfe, după numărul lor, și un vițel pentru păcat, pentru sufletele lor, căci zicea Iov: „Nu cumva feciorii mei să fi gândit în cugetele lor ceva rău asupra lui Dumnezeu”. Așa făcea Iov în toată vremea. 6 Și iată că’n ziua aceea când îngerii lui Dumnezeu18 au venit la’nfățișare înaintea Domnului, împreună cu ei a venit și Diavo- lul19. 7 Atunci Domnul i-a zis Diavo- lului: „Tu de undeai venit?” Și răspunzând Diavolul, a zis către Domnul: „Dac’am dat un târcol pământului și-am hoinărit prin cele de sub cer, iată-mă și-aici!” 8 Iar Domnul i-a zis: „Luat-a cu- getul tău în seamă și pe robul 18 Ebr.: „fiii lui Dumnezeu”, ca în Fc 6, 1-4; Ps 28, 1. Septuaginta echi- valează prin „îngerii lui Dumnezeu”, ca în Tob 5, 4: ființe spirituale, supe- rioare omului, care alcătuiesc curtea împărătească a lui Dumnezeu, slujitori cărora Acesta le acordă audiențe în zile anumite. 19 Ebr.: „Satanul”. Articulat, el nu e un nume propriu (devine astfel în 1 Par 21, 1), ci conotează un atribut care în limba ebraică înseamnă „Acuzatorul” (așa cum îl traduce TOB). Textul însă nu-l prezintă astfel, ci ca pe un duh iscoditor, intrigant, gata să facă rău. „Diavolul” e o noțiune mai precisă, desemnând duhul rău prin excelență, care însă nu acționează decât cu știrea și îngăduința lui Dumnezeu. Meu Iov?, că dintre pământeni nu-i nici un om ca el, neprihănit, adevărat, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot lucrul rău?” 9 Iar Diavolul, răspunzând în fața Domnului, a zis: „Oare pe degea- ba îl cinstește Iov pe Dumnezeu? 10 Oare n’ai făcut tu gard ocroti- tor împrejurul curții lui și’mpre- jurul casei lui și’mprejuru-a tot întinsul bunurilor lui? oare nu tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și-ai făcut ca turmele lui să umple pământul? 11 Dar ia întinde-ți mâna și atin- ge-te de tot ce are, și să vedem dacă nu cumva o să te blagoslo- vească drept în față…”. 12 Atunci Domnul i-a zis Diavolu- lui: „Iată, toată avuția lui o dau pe mâna ta; numa’ de el să nu te atingi.” Iar Diavolul a plecat din fața Domnului. Matei 24 3 Și șezând El pe Muntele Măs- linilor, s’au apropiat de El uce- nicii, doar între ei, și I-au zis: „Spune-ne, când vor fi acestea, și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?” 4 Și, răspunzând, Iisus le-a zis: „Luați aminte să nu vă amăgeas- că cineva. 5 Că mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, și pe mulți îi vor amăgi. 6 Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă’nspăimântați, căci toate trebuie să fie, dar încă nu-i sfâr- șitul. 7 Că neam peste neam se va ridica și’mpărăție peste’mpărăție, și va fi foamete și ciumă și cutremur mare pe-alocuri. 8 Dar toate acestea sunt doar în- ceputul durerilor nașterii20. 9 Atunci vă vor da pe voi la chinuri și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile din pricina numelui Meu. 10 Atunci mulți se vor poticni și unii pe alții se vor vinde și unii pe alții se vor urî. 11 Și mulți profeți mincinoși se vor scula și pe mulți îi vor amăgi. 12 Iar din pricina înmulțirii fă- rădelegii, iubirea multora se va răci. 13 Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. 14 Și această Evanghelie a împă- răției va fi propovăduită în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfâr- șitul. 15 Deci, când veți vedea ceea 20 Nașterea din nou a lumii (vezi 19, 28). ce s’a spus prin profetul Daniel, urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt21 – cine citește, să înțe- leagă –, 16 atunci cei din Iudeea să fugă’n munți; 17 cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-și ia lucrurile din casă; 18 iar cel din țarină să nu se’n- toarcă înapoi ca să-și ia haina. 19 Dar vai de cele însărcinate și de cele ce alăptează în zilele acelea! 20 Rugați-vă însă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici sâmbăta. 21 Că mare necaz va fi atunci, cum n’a mai fost de la’nceputul lumii până acum, și nici nu va mai fi. 22 Și dacă zilele acelea nu s’ar fi scurtat, nici un trup n’ar mai scăpa: dar zilele acelea se vor scurta de dragul celor aleși. 23 Atunci, de vă va spune cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Aco- lo!, să nu-l credeți. 24 Că se vor scula hristoși min- cinoși și profeți mincinoși și vor face semne mari și minuni, ca să-i amăgească, de va fi cu pu- tință, și pe cei aleși. 21 Profanarea sfințeniei prin instala- rea temporar-victorioasă a răului de- ghizat. Vezi nota de la Dn 9, 27.25 Iată, v’am spus-o dinainte. 26 Așadar, de vă vor spune: Iată, este în pustie!, să nu ieșiți; Iată, este în cămări!, să nu credeți. 27 Că precum fulgerul iese de la răsărit și se arată pân’la apus, tot așa va fi și venirea Fiului Omului. 28 Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii22. 29 Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerului se vor clătina. 30 Atunci se va arăta pe cer sem- nul Fiului Omului și vor plânge toate semințiile pământului și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă. 31 Și-i va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță, și pe cei aleși ai Săi îi vor aduna din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor pân’la marginile lor. 32 Învățați de la smochin această parabolă: Când mlădița lui devi- 22 Proverb ebraic. Prezența vulturilor deasupra unui loc e semn că acolo se află unul sau mai multe cadavre, pe care păsările le sesizează chiar și atunci când acestea sunt acoperite de nisipul deșertului. În perspectiva eshatologică, prezența îngerilor va fi semnal al învierii morților. ne fragedă și odrăslește frunze, știți că vara e aproape; 33 tot așa și voi, când le veți vedea pe toate acestea, să știți că El este aproape, lângă uși23. 34 Adevăr vă grăiesc că neamul acesta nu va trece până ce toate acestea se vor plini24. 35 Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece! Matei 22 15 Atunci mergând fariseii, au ți- nut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt. 16 Și au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii25, zi- când: „Învățătorule, știm că ești adevărat și întru adevăr înveți calea lui Dumnezeu și nu-ți pasă de nimeni, pentru că tu nu cauți la fața oamenilor. 23 Vremea când vine Fiul Omului. 24 Și aici, cuvântul „neam” înseamnă generație. Această cuvântare este con- struită în două planuri ce se întretaie și se întregesc: planul istoric, pentru o mai ușoară percepție a ucenici- lor, vizând dărâmarea Ierusalimului ca sfârșit simbolic al Legii Vechi și inau- gurarea celei Noi; planul eshatologic, căruia primul îi devine suport, simbol și prefigurare. 25 Partizanii politici ai dinastiei lui Irod, cei ce urmau să le denunțe Ro- manilor vorba nepotrivită pe care ar fi spus-o Iisus. 17 Spune-ne deci nouă: Ce părere ai, se cuvine să dăm dajdie ceza- rului, sau nu?” 18 Dar Iisus, cunoscându-le vicle- șugul, le-a răspuns: „De ce Mă ispitiți, fățarnicilor? 19 Arătați-Mi banul dajdiei”. Iar ei I-au adus un dinar. 20 Și Iisus le-a zis: „Ale cui sunt efigia și inscripția de pe el?” 21 Ei au zis: „Ale cezarului”. Atunci El le-a zis: „Dați-i dar ce- zarului cele ce sunt ale cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu!” 22 Și auzind ei acestea, s’au mi- nunat; și, lăsându-L, s’au dus. 23 În ziua aceea s’au apropiat de El saducheii, cei ce spun că nu este înviere, și L-au întrebat, 24 zicând: „Învățătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare fără să fi avut copii, fratele său s’o ia de soție pe femeia lui și să-i ridice urmaș fratelui său. 25 Dar la noi erau șapte frați; și cel dintâi s’a însurat și a murit fără să aibă urmași, lăsând pe femeia sa fratelui său; 26 asemenea și al doilea, și al treilea, până la al șaptelea; 27 și în urma tuturor a murit și femeia. 28 La înviere, deci, a căruia din- tre cei șapte va fi femeia? că toți au avut-o de soție”. 29 Și răspunzând Iisus, le-a zis: „Rătăciți neștiind Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu. 30 Că la înviere nici nu se însoa- ră, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. 31 Iar despre învierea morților, oare n’ați citit ce vi s’a spus vouă de Dumnezeu când zice: 32 Eu sunt Dumnezeul lui Avra- am și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob? El nu este Dumnezeul morților, ci al viilor”. 33 Iar mulțimile, ascultându-L, erau uimite de învățătura Lui. 34 Și auzind fariseii că El a închis gura saducheilor, s’au adunat la- olaltă; 35 și unul din ei, învățător de lege, L-a întrebat ispitindu-L: 36 „Învățătorule, care este marea poruncă în lege?” 37 Iar El i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău. 38 Aceasta este marea și întâia poruncă. 39 Iar a doua, asemenea acesteia: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 40 De aceste două porunci atârnă toată legea și profeții”.41 Și fiind adunați fariseii, Iisus i-a întrebat, 42 zicând: „Ce părere aveți despre Hristos?: al cui fiu este?” Ei I-au zis: „Al lui David”. 43 El le-a zis: „Atunci cum se face că David, în Duh26, Îl numește pe El Domn când spune: 44 Zis-a Domnul către Domnul meu: Șezi de-a dreapta Mea pâ- nă ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale? 45 Așadar, dacă David Îl numește Domn, cum este El fiu al lui?” 46 Și nimeni nu putea să-I răs- pundă nici un cuvânt; și din ziua aceea nici n’a mai îndrăznit cineva să-L mai întrebe. Matei 23 1 Atunci le-a vorbit Iisus mulți- milor și ucenicilor Săi, 2 zicând: „Pe scaunul lui Moise s’au așezat cărturarii și fariseii; 3 deci, pe toate câte vă vor spu- ne faceți-le și păziți-le, dar după faptele lor să nu faceți, că ei spun, dar nu fac. 4 Că leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște. 5 Și toate faptele lor le fac ca să 26 = Sub inspirația Duhului Sfânt. fie văzuți de oameni; că-și lățesc filacteriile27 și-și măresc ciucurii de la poale. 6 Și la ospețe le place să stea în capul mesei, iar în sinagogi pe scaunele cele dintâi 7 și să fie salutați în piețe și nu- miți de oameni «Rabbi»28. 8 Voi însă să nu vă numiți «ra- bbi», căci unul este Învățătorul vostru, Hristos, iar voi toți sun- teți frați. 9 Și tată al vostru să nu numiți pe nimeni pe pământ, căci Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. 10 Nici învățători să nu vă nu- miți, căci Învățătorul vostru unul este, Hristos. 11 Și cel ce este mai mare între voi să fie slujitorul vostru. 12 Iar cel ce se va înălța pe sine va fi smerit, și cel ce se va smeri pe sine va fi înălțat. 13 Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici!, că închideți împărăția cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intrați, și nici pe cei ce intră nu-i lăsați să intre. 14 Vai vouă, cărturari și farisei fă- 27 = Pungi de stofă conținând bucăți de pergament pe care erau scrise texte din lege; erau purtate cu ostentație la frunte și pe brațul stâng. 28 = Magistru, savant al Scripturi- lor, învățător erudit, titlu preferat și pretins de farisei. țarnici!, că mâncați casele vădu- velor, făcând îndelungi rugăciuni de ochii lumii; pentru aceasta mai mare osândă veți lua.29 15 Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici!, că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un prozelit; și dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei, de două ori mai mult decât voi. 16 Vai vouă, călăuze oarbe, care spuneți: De se va jura cineva pe templu, nu-i nimic; dar de se va jura pe aurul templului, se leagă pe sine. 17 Nebuni și orbi! Ce este mai mare: aurul, sau templul care sfințește aurul? 18 Și mai spuneți: De se va jura cineva pe altar, nu-i nimic; dar de se va jura pe darul de pe el, se leagă pe sine. 19 Nebuni și orbi! Ce este mai mare: darul, sau altarul care sfințește darul?; 20 deci, cel ce se jură pe altar, se jură pe el și pe toate câte sunt pe el; 21 iar cel ce se jură pe templu, se jură pe el și pe Cel ce locuiește 29 Acest verset (14) se află numai în- tr’o seamă de manuscrise și se pare că a fost interpolat aici prin strămutarea textului din Mc 12, 40 și Lc 20, 47; în realitate, avertismentele „Vai vouă” sunt în număr de șapte. în el; 22 și cel ce se jură pe cer, se jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel ce șade pe el. 23 Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici!, că dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen, dar ați lăsat părțile cele mai grele ale legii: dreptatea, mila și credința; pe acestea trebuia să le faceți, fără ca pe acelea să le lăsați; 24 călăuze oarbe, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila! 25 Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici!, că voi curățiți partea din afară a paharului și a blidu- lui, dar înlăuntru ele sunt pline de răpire și de ne’nfrânare30. 26 Fariseu orb!, curăță’ntâi partea dinlăuntru a paharului și a bli- dului, pentru ca și cea din afară să fie curată! 27 Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici!, că semănați cu mor- mintele văruite, care se arată frumoase pe dinafară, dar înlăun- tru sunt pline de oase de morți și de toată necurăția. 28 Așa și voi, pe dinafară vă arătați drepți oamenilor, dar pe dinlăuntru sunteți plini de fățăr- nicie și fărădelege. 30 Păcatele prin care conținutul va- selor este procurat și consumat.29 Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici!, că voi clădiți mormin- tele profeților și le împodobiți pe ale drepților 30 și ziceți: Dac’am fi fost noi în zilele părinților noștri, n’am fi fost părtași cu ei la sângele profeților!; 31 așa încât voi înșivă mărturisiți că sunteți fii ai celor ce i-au ucis pe profeți. 32 Dar voi ați umplut măsura pă- rinților voștri! 33 Șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei? 34 De aceea, iată că Eu trimit la voi profeți și înțelepți și cărtu- rari; dintre ei veți ucide și veți răstigni, dintre ei veți biciui în sinagogile voastre și-i veți pri- goni din cetate’n cetate; 35 ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat ce s’a vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-ați ucis între templu și altar. 36 Adevăr vă grăiesc, veni-vor acestea toate peste neamul aces- ta! 37 Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeți și-i ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe fiii tăi așa cum își adună cloșca puii sub aripi, dar voi n’ați vrut. 38 Iată, vi se lasă casa pustie! 39 Că vă spun Eu vouă: De acum nu Mă veți mai vedea până când veți zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnu- lui!”31 Tâlcuire Domnul merge la pa- tima cea de voie. Se cade să-L înso- țim și noi. Aceas- ta este datoria oricui mărturiseș- te că prin puterea patimilor lui Hristos a devenit ceea ce e acum și care trage nădejde să primească o moștenire atât de mare și de slăvită, cum nimeni nu și-ar pu- tea măcar închipui. Dar cum să-L însoțim? Prin gând, prin simțire. Mergi cu mintea în urma Dom- nului ce pătimește, și cu ajutorul cugetării scoate, din orice, gân- duri în stare să îți străpungă inima și s-o facă să simtă pătimi- rile suferite de Domnul! Pentru a face aceasta mai cu spor, trebuie să devii tu însuți pătimitor prin micșorarea simțitoare a hranei și a somnului și prin mărirea ostenelii statului în picioare și 31 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia îngenuncherilor. Plinește tot ce face Sfânta Biserică și vei fi un bun însoțitor al Domnului pe drumul patimilor.32 32 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru �ecare zi din an.