Astăzi, Vineri, 18 Octombrie, 2024 Sf. Ap. și Evanghelist Luca Sf. Mc. Marin cel Bătrân 1 Tesaloniceni 2 14 Că voi, fraților, v’ați făcut ur- mători Bisericilor lui Dumnezeu care sunt în Iudeea întru Hristos Iisus, fiindcă și voi ați îndurat de la cei de un neam cu voi aceleași [suferințe] ca și ele de la Iudei, 15 cei ce și pe Domnul Iisus L-au omorât precum pe profeți, iar pe noi ne-au prigonit; și neplăcuți Îi sunt lui Dumnezeu și potrivnici le sunt tuturor oamenilor, 16 pentru că ne’mpiedică să le vor- bim neamurilor ca ele să se mân- tuiască – așa ca ei întotdeauna să pună vârf păcatelor lor. Dar la urmă a ajuns peste ei mânia lui Dumnezeu. 17 Iar noi, fraților, fiind pentru o vreme despărțiți de voi – cu fața, nu cu inima –, cu mare dor ne-am sârguit să vă vedem fața. 18 De aceea am vrut să venim la voi – adică eu, Pavel, și nu o dată –, dar ne-a împiedicat Satana. 19 Căci care este nădejdea noastră, bucuria noastră, cununa laudei noastre – dacă nu voi – înaintea Domnului nostru Iisus la venirea Sa? 20 Da, voi sunteți slava noastră și bucuria! Luca 11 23 Cel ce nu este cu Mine e împo- triva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. 24 Când duhul necurat iese din om, umblă prin locuri fără de apă căutând odihnă; și negăsind, zice: Mă voi întoarce în casa mea, din care am ieșit. 25 Și venind, o află măturată și împodobită. 26 Atunci se duce și ia cu el alte șapte duhuri mai rele decât el; și ele intră și locuiesc acolo; și starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi”.1 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 1 Tâlcuire „Cine nu e cu Mine, e împotriva Mea; și cine nu adună cu Mine, risipește.” Reiese că poți să te ostenești o viață întreagă și să socoți c-ai adunat multe bu- nătăți de tot felul, dar totul e fără de folos, fiindcă n-ai adunat cu Domnul. Dar ce înseamnă a aduna cu Domnul? Înseamnă a te osteni și a lucra după îndreptarul credin- ței în Domnul, după îndreptarul poruncilor Lui, cu ajutorul harului Său, însuflețindu-te prin făgă- duințele Lui: a trăi așa încât duhul vieții tale să fie duhul lui Hristos. În lume sunt două tărâmuri – al binelui și al răului, al adevăru- lui și al minciunii. Numai binele și adevărul alcătuiesc o bogăție adevărată, trainică și de preț; dar binele și adevărul vin numai de la Domnul și se dobândesc numai cu ajutorul Lui. Se înțelege că cine nu adună cu Domnul nu adună bine și adevăr, nu adună ceea ce putem numi adevărată avuție, trainică și de preț și orice ar aduna este de- geaba, osteneală zadarnică, risipă de puteri și timp.2 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 2