Astăzi, Sâmbătă, 7 Septembrie, 2024 Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului Sf. Mc. Sozont; †) Sf. Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați 1 Corinteni 1 3 Har vouă și pace de la Dumne- zeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos! 4 Mulțumesc pururea Dumnezeu- lui meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă întru Hristos Iisus, 5 că’ntru El în toate pe deplin v’ați îmbogățit, în tot cuvântul și’n toa- tă cunoștința 6 – așa cum mărturia lui Hristos s’a’mputernicit întru voi –, 7 așa încât voi nu sunteți lipsiți de nici un dar duhovnicesc în așteptarea descoperirii Domnului nostru Iisus Hristos, 1 8 Care vă va și întări până la capăt, ca să fiți nevinovați în ziua Dom- nului nostru Iisus Hristos. 9 Credincios este Dumnezeu prin2 La sfârșitul veacurilor, Iisus Hristos nu numai că Se va arăta, dar și Se va descoperi în toată gloria Sa, inclusiv tainele încă neștiute și nebănuite. 1 În sensul de: fidel; plin de cre- dincioșie; Cel ce-Și ține cuvântul față 2 Care voi ați fost chemați la împăr- tășirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru. Matei 19 3 Și au venit la El fariseii, ispi- tindu-L și zicând: „Se cuvine oare ca omul să-și lase femeia dintr’o pricină oarecare?” 4 Iar El, răspunzându-le, a zis: „N’ați citit că Acela Care i-a făcut de la’nceput, bărbat și femeie i-a făcut?, 5 și a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și cei doi vor fi un trup; 6 așa încât nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”. 7 Ei I-au zis: „Atunci, de ce Moise a rânduit să-i dea carte de despăr- țire și s’o lase?” 8 El le-a zis: „Din pricina învâr- de propriile Sale făgăduințe. Expresie frecventă în Vechiul Testament, pe care Pavel o folosește în mod deliberat. toșării inimii voastre v’a dat voie Moise să vă lăsați femeile, dar la început n’a fost așa. 9 Iar Eu vă spun că, în afară de vina desfrânării, oricine-și va lăsa femeia și va lua alta, săvârșește adulter; și cel ce a luat-o pe cea lăsată, adulter săvârșește”. 10 Ucenicii I-au zis: „Dacă așa es- te starea omului față de femeie, atunci nu e de folos să se însoare”. 11 Iar El le-a zis: „Nu toți pricep acest cuvânt, ci aceia cărora le este dat. 12 Că sunt fameni care s’au născut așa din pântecele maicii lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni; și sunt fameni care s’au făcut ei înșiși fameni de dragul împărăției cerurilor. Cine poate înțelege, să înțeleagă”. 3 4 După ce a menționat cele două stări de castitate involuntară, Iisus statuează fecioria voluntară, abstinența perpetuă a celor ce vor să se dedice în întregime vieții duhovnicești. 3 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 4 Tâlcuire Domnul spune că le- gătura căsătoriei a fost binecuvânta- tă dintru început de însuși Dumne- zeu, Care a pus le- gea ei în firea noas- tră; iar cu privire la cei ce vor să nu se căsătorească, a grăit: „Cine poate înțelege, să înțeleagă”. E limpede că El, cu toate că recunoștea căsătoria drept lege firească, nu o socotea atât de trebuincioasă și de neînlăturat ca să nu fie loc și pentru feciorie. Pe aceasta, El o îngăduie, îngrădind-o printr-o condiție pe care o apropie de legea firii. Famenul din naștere rămâne necăsătorit prin legea firii; dar și acela care de voia sa se pune în aceeași stare în care famenul din fire se află fără voia lui se face deopotrivă cu acesta în privința trebuințelor firești. Prin urmare, și unul, și celălalt sunt necăsătoriți prin fire. Pentru ce, dar, scopirea duhovnicească sau necăsătorirea de bună voie e socotită nefirească? Pentru că oamenii nu înțeleg firea. Pentru ei este firesc numai ceea ce e firesc pentru trupul lor, iar ceea ce e firesc pentru duh, precum și ceea ce devine firesc în urma înrâuririi acestuia asupra trupului, ei nu vor să socoată drept firesc. Și bine ar fi fost dacă toți acești oameni ar fi făcut parte din rândul materialiștilor: dacă stai de vorbă cu ei despre orice altceva, ai să vezi că gândesc sănătos.5 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 5