Astăzi, Sâmbătă, 14 Septembrie, 2024 (†) Înălțarea Sfintei Cruci (Post) Psalmul 98 5 Înălțați-L pe Domnul, Dumne- zeul nostru, și vă închinați așter- nutului picioarelor Lui, că sfânt este!1 Evident, Dumnezeu nu are nevoie de1 Psalmul 98 1 Domnul S’a împărățit: să se mânie popoarele ; El șade pe heruvimi: să tremure pământul . 2 3 1 Corinteni 1 18 Căci cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi, ajutorul omului spre „a Se înălța”. De altfel, expresia „a-L înălța pe Dumne- zeu” înseamnă a-I înălța imne de laudă și preamărire; astfel „înălțându-L” pe Dumnezeu, omul își acordă sieși șansa de a se înălța. Fer. Augustin observă că trei sunt psalmii care încep cu cuvintele: „Dom- nul S’a împărățit”: 92, 96 și 98, dar ceea ce urmează imediat e diferit, și nu fără o anumită noimă. În primul caz: Domnul „întru podoabă S’a îmbrăcat”, ceea ce exprimă măreția Sa de creator al întregii lumi; în al doilea: „să se bucure pămân- tul”, ceea ce înseamnă bucuria celor ce cred în El și-I urmează căile; în cazul de față: „să se mânie popoarele” exprimă starea de spirit a celor ce, la sfârșitul veacurilor, își vor vedea necredința și tăgada contrazise de evidența lui Iisus Hristos și a judecății pe care El urmează s’o facă. 2 Nu e vorba de un cutremur de pă- mânt, ci de o tremurare a lui, adică de tot ceea ce e pământesc în noi și care nu poate fi vindecat dacă nu tremură. De îndată ce e tulburat și scuturat, își redobândește sănătatea (Fer. Ieronim). Tremurul înainte de vindecare ar fi ca efectele imediate și deseori neplăcute, tulburătoare, ale unui vaccin. 3 cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. 19 Că scris este: Pierde-voi înțelep- ciunea înțelepților și deșteptăciu- nea celor deștepți o voi ascunde. 20 Unde este înțeleptul? unde este cărturarul? unde este întrebătorul acestui veac? Oare n’a arătat Dum- nezeu drept nebună înțelepciunea lumii acesteia? 21 Că de vreme ce prin înțelep- ciune lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu întru’nțelepciunea lui Dumnezeu, atunci, pe cei ce cred a binevoit Dumnezeu să-i mântu- iască prin nebunia propovăduirii. 22 Și’n timp ce Iudeii cer semne și Elinii caută înțelepciune, 23 noi Îl propovăduim pe Hris- tos-Cel-Răstignit: pentru Iudei, piatră de poticnire; iar pentru pă- gâni, nebunie; 24 dar pentru cei chemați, și Iudei și Elini: Hristos-Puterea-lui-Dum- nezeu-și-Înțelepciunea lui Dum- nezeu. Ioan 19 6 Când L-au văzut atunci arhie- reii și slujitorii, au strigat, zicând: „Răstignește-l!, răstignește-l!…”. Zisu-le-a Pilat: „Luați-l voi și răs- tigniți-l, că eu nici o vină nu găsesc în el”. […] 7 Iudeii i-au răspuns: „Noi lege avem, și după legea noastră trebuie să moară, pentru că s’a făcut pe sine fiu al lui Dumnezeu”. 8 Deci, când a auzit Pilat acest cu- vânt, mai mult s’a temut. 9 Și din nou a intrat în pretoriu și i-a zis lui Iisus: „De unde ești Tu?…”. Dar Iisus nu i-a răspuns.4 10 Atunci Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbești? Nu știi că putere am să te eliberez și putere am să te răs- tignesc?” 11 Iisus a răspuns: „Asupra Mea n’ai avea nici o putere dacă nu ți-ar fi fost dat de sus. De aceea, cel care M’a dat în mâna ta, mai mare păcat are”. 13 Atunci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus pe Iisus afară și a șezut pe scaunul de judecată, în locul numit Pardosit-cu-pietre, iar evreiește Gabbata. 14 Și era Vinerea Paștilor, ca la al șaselea ceas ; și le-a zis Iudeilor:5 Întrebarea nu se referă la locul de naștere sau la domiciliul lui Iisus, ci la originea Acestuia. E rândul lui Pilat să intuiască misterul lui Iisus (tema centrală a Evangheliei după Ioan). 4 Asupra zilei de Vinerea Paștilor vezi nota de la Mc 15, 42. Cam pe la ceasul al șaselea, adică spre amiază, când din casele Evreilor se îndepărtau toate alimentele fermentate, spre a le face loc azimelor. 5 […] „Iată, împăratul vostru!” 15 Atunci ei au strigat: „Ia-l!, ia-l!, răstignește-l!…”. Pilat le-a zis: „Pe împăratul vostru să-l răstignesc?” Arhiereii au răspuns: „Nu avem împărat decât pe cezarul…”. 16 Atunci L-a dat pe mâna lor, ca să fie răstignit. Și L-au luat pe Iisus și L-au dus. 17 Și ducându-Și crucea, a ieșit la locul ce se cheamă Al-Căpățânii, căruia pe evreiește i se zice Golgo- ta, 18 unde L-au răstignit; și împreună cu El pe alți doi, de-o parte și de alta, iar la mijloc pe Iisus. 19 Iar Pilat a scris și titlu și l-a pus pe cruce. Și era scris: Iisus Nazarineanul, împăratul Iudeilor. 6 20 Deci mulți dintre Iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de ceta- te. Și era scris în evreiește, latinește și grecește. 25 Și lângă crucea lui Iisus stăteau mama Sa și sora mamei Sale, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena. 26 Atunci Iisus, văzând pe mama Inscripție pe o placă de lemn, cu numele condamnatului. Evident, placa nu a fost scrisă de însuși Pilat, ci din ordinul lui (ca și biciuirea din versetul 1 al acestui capitol). 6[…] Sa și pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a zis mamei Sale: „Femeie , iată, fiul tău!”7 27 Apoi i-a zis ucenicului: „Iată, mama ta!” Și din ceasul acela uce- nicul a luat-o la sine .8 28 După aceea, știind Iisus că de-acum toate s’au săvârșit, ca să se plinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete”. 30 Deci, când a luat oțetul, Iisus a zis: „Săvârșitu-s’a!…”. Și, plecân- du-Și capul, Și-a dat duhul. 31 Apoi Iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce – că era mare ziua acelei sâmbete –, l-au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ridice. 9 32 Deci au venit ostașii și au zdro- bit fluierele celui dintâi și pe ale celuilalt, care erau răstigniți îm- Pentru această adresare vezi nota de la In 2, 4. 7 Dispoziție testamentară consemnată de însuși Ioan, cel implicat direct în ea, de unde reiese limpede că Iisus era unicul fiu al Mariei și că aceasta, după moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care s’o ocrotească. Dimensiunii filiale i se adăuga cea duhovnicească, prin care Maria, „Eva cea nouă”, devine Maica tuturor credincioșilor. 8 Mijloc prin care era grăbită moartea crucificaților agonici. 9 preună cu El. 33 Dar venind la Iisus, dacă au vă- zut că de-acum murise, nu I-au zdrobit fluierele, 34 ci unul din ostași cu sulița coas- ta I-a împuns-o și îndată a ieșit sânge și apă .10 35 Și cel ce a văzut a mărturisit, și adevărată este mărturia lui; și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți. 11 12 Procesul de separare a serului de plasma sangvină era o probă asupra decesului. Dincolo de aspectul fiziolo- gic, Sfinții Părinți atestă dimensiunea spirituală a momentului: apa e simbolul Botezului prin Sfântul Duh, sângele e simbolul Euharistiei. În ritualul liturgic al Bisericii, ambele elemente fac parte din materia euharistică. 10 Evanghelistul Ioan însuși.11 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 12Tâlcuire „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). Nu poți merge fără cruce în urma Dom- nului Purtător de cruce; și toți cei care merg în urma Lui merg, negreșit, cu crucea. Ce e această cruce? Necazurile, strâmtorările și întristările de tot felul, care vin dinlăuntru și din afară asupra celui ce împlinește cu conștiință dreaptă poruncile Domnului, trăind în du- hul rânduielilor și cerințelor Lui. Această cruce se întrepătrunde pâ- nă-ntr-atâta cu modul de viețuire al creștinului, încât acolo unde este creștinul este și ea, iar acolo unde nu e această cruce nu poate fi vreun creștin. Înlesnirile de toate felurile și viața în dezmierdări nu sunt pentru un creștin adevărat. Sarcina creștinului adevărat e să se curățească și să se îndrepteze. El e ca un bolnav care trebuie să fie cauterizat pe ici, tăiat pe dincolo, iar asta nu poate avea loc fără durere. El vrea să se smulgă din robia unui vrăjmaș puternic; poate face asta fără să lupte și fără să fie rănit? El trebuie să meargă împotriva tuturor rânduielilor (lu- mești) care îl înconjoară, iar asta cum o poate face fără neplăceri și strâmtorări? Bucură-te, deci, când simți că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în ur- ma Domnului, pe calea mântuirii, în rai. Rabdă puțin. Acum-acum vine sfârșitul, însoțit de cununi!13 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 13