Astăzi, Marți, 4 Februarie, 2025 Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfințit Mc. Avramie 1 Petru 3 10 Fiindcă cel ce vrea să iubească viața și să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău și buzele sale să nu grăiască vicleșug; 11 să se îndepărteze de rău și să facă bine; să caute pacea și s’o urmeze; 12 căci ochii Domnului sunt peste cei drepți și urechile Lui spre ru- găciunile lor; dar fața Domnului este’mpotriva celor ce fac rele. 13 Și cine vă va face vouă rău dacă voi sunteți râvnitori ai binelui? 14 Dar chiar dacă veți suferi de dragul dreptății, fericiți veți fi. De frica lor nu vă temeți și nici vă tulburați, 15 ci sfințiți-L pe Domnul, pe Hristos, în inimile voastre, și’n- totdeauna fiți gata să răspundeți oricui vă cere socoteală despre nă- dejdea voastră, 16 dar cu blândețe și teamă, având o conștiință curată, pentru ca în chiar ceea ce sunteți voi defăimați1 Exact: calomniați. Cunoaștem și din alte surse că primii creștini erau ținta unor numeroase calomnii, până într’a- colo încât erau acuzați de antropofagie, ca unii care „mâncau” și „beau” trupul și 1 să se facă de rușine cei ce grăiesc de rău purtarea voastră cea bună întru Hristos. 17 Că-i mai bine să suferiți pentru facere de bine, dacă așa e voia lui Dumnezeu, decât pentru facere de rău. 18 Că și Hristos o singură dată a suferit moartea pentru păcate, El, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât în trup, dar viu făcut în duh, 19 întru care [duh] pogorându-Se, le-a propovăduit și duhurilor ți- nute’n închisoare ,2 20 celor ce odinioară fuseseră neas- cultătoare, atunci când îndelun- ga-răbdare a lui Dumnezeu aș- tepta, în zilele lui Noe, pe durata pregătirii corăbiei în care puține suflete, anume opt, s’au mântuit sângele lui Hristos. Text care fundamentează teologia „pogorârii în iad” a lui Hristos, eveni- ment cu care, de fapt, „a început învierea” (cf. Stăniloae). Iconografia ortodoxă a promovat această teologie – în paralel cu imnografia – prin cea mai autentică icoană a Învierii Domnului, aceea care-L înfățișează „sfărâmând porțile iadului” și „dezlegându-i pe cei legați din veac”. 2 prin apă. 21 Aceasta era prefigurarea bote- zului care vă mântuiește și pe voi astăzi: el nu e o ștergere a necură- ției trupului, ci făgăduirea către Dumnezeu a conștiinței celei bu- ne, prin învierea lui Iisus Hristos, 3 22 Cel ce este de-a dreapta lui Dumnezeu după ce S’a suit la cer, Căruia I se supun îngerii și Stăpâ- niile și Puterile. Marcu 12 18 Și au venit la El saducheii, care spun că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând: 19 „Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris că dacă moare fratele cuiva și-și va lăsa femeia fără copii, pe femeia lui s’o ia fratele său și să-i ridice urmaș fratelui mort. 20 Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar a murit fără să lase urmaș; 21 și a luat-o cel de-al doilea și a murit fără să lase urmaș; tot așa și al treilea; 22 și au luat-o toți șapte și n’au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia. 23 La înviere, când vor învia, a că- ruia dintre ei va fi femeia? Că toți = Angajarea.3 șapte au avut-o de soție”. 24 Și le-a zis Iisus: „Oare nu rătă- ciți voi din pricina aceasta, că nu știți Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri. 26 Iar despre morți, că vor învia, n’ați citit oare în cartea lui Moi- se, când i-a vorbit Dumnezeu din rug , zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob? 4 27 Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Prin urmare, mult rătăciți voi!”5 Trimitere la momentul relatat în Iș 3, 2-6, când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise din lumina unui rug care ardea fără să se mistuie. 4 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 5 Tâlcuire „Sfințiți pe Dom- nul Dumnezeu în inimile voastre.” Sfințirea Domnu- lui în inimă este sufletul și duhul omului celui tainic al inimii pe care l-am zugrăvit mai înainte. Așa cum Dumnezeu, zidind dintru început, din părticele de țărână, trupul omului, a suflat în el duh de via- ță și a devenit omul așa cum se cuvenea să fie, tot așa și omul cel tainic al inimii, zidit lăuntric din virtuțile arătate mai înainte, se va arăta cu adevărat om duhovnicesc doar atunci când această inimă îl va sfinți pe Domnul Dumnezeu, după cum citim și în Rugăciunea domnească: „sfințească-se numele Tău”. Dacă aceasta nu se va în- tâmpla, atunci omul plăsmuit din virtuțile amintite va ieși ca un co- pil născut mort, fără duh de viață. Să afle aceasta cei care cred că se pot descurca doar cu oarecare virtuți, fără legătura cu Dumne- zeu! Dar ce înseamnă a-l sfinți pe Dumnezeu în inimă? Înseamnă a sta pururea cu evlavie înaintea Lui, purtând totdeauna în minte gândul că El este pretutindenea; înseamnă a râvni cu toată osârdia spre a fi întotdeauna bineplăcuți înaintea Lui și a ne păzi cu toată frica de oricare lucru care-I este urât; și, mai ales, înseamnă a ne încredința toată viața, cea vre- melnică și cea veșnică, părinteștii Lui purtări de grijă și a primi tot ce ni se întâmplă cu smerenie, cu supunere și cu recunoștință, ca și cum ar veni de-a dreptul din mâna Lui.6 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 6